• +40 724 000 351
  • contact@albaeglesia.org
  • Viscri 36, Brașov, România
Artiștii invitați la Tabăra de instruire artistică 2024

Artiștii invitați la Tabăra de instruire artistică 2024

 

În cadrul taberei de instruire artistică pentru copii și adolescenți, vom avea 5 artiști români care vor lucra împreună cu beneficiarii de vârstă tânără: Daria Rusu, Irina Motroc, Mihaiul, Simona Cîrlugea și Octavian Angheluș.

Cei 5 artiști vor conduce 1 atelier introductiv și de selecție pentru 50 de copii și adolescenți și 5 ateliere de instruire pentru copiii și adolescenții selectați să participe la tabără. Artiștii vor ajuta și la organizarea expoziției publice cu lucrările participanților și vor oferi ideile și sugestiile lor echipei de proiect. Vă invităm să îi descoperiți și dumneavoastră.

 

Irina Motroc este o artistă multidisciplinară care trăiește și lucrează la București. Absolventă a cursurilor de Master și Licență ale Universității Naționale de Arte din București, în cadrul departamentului Grafică, este angajată într-o practică artistică ce folosește medii precum grafica, fotografia, video, instalația.

În anul 2022, în urma unei burse Erasmus a urmat cursurile Universității Magdalena Abakanowicz din Poznan, Polonia. Irina deține o specializare în Modulul Psihopedagogic în cadrul Facultății de Istoria și Teoria Artei, formare care îi permite să predea educația plastică, profil vocațional, de la nivel preșcolar până la nivel universitar.

Dintre mediile prezente în practica sa artistică se numără gravura, acoperind o paletă largă de tehnici: xilogravura, aquatinta, aquaforte, linogravura, litografie, intaglio, monotipie, pointe-seche.

Proiectele ei au fost prezentate în expoziții naționale și internaționale. Lucrarea “Memoria Apei” a primit în anul 2021 premiul al II-lea la Bienala Națională de Gravură “Gabriel Popescu” și se află în patrimoniul Muzeului de Artă din Târgoviște.

Puteți găsi mai multe despre creațiile ei la următoarea pagină: https://www.instagram.com/irina_motroc/.

Daria Rusu are studii de licență în grafică. Pasiunea ei pentru ceramică a început în cadrul unui curs susținut de Mădălina Teler, artist ceramist stabilit la București. Daria și-a continuat studiile universitare cu un masterat la secția Ceramică-Sticlă din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD). În cadrul masteratului a acumulat multe informații și a experimentat cu cu o diversitate mare de materiale și tipuri de ardere dar și cu unele tehnici de prelucrare a sticlei precum fuziunea și prelucrarea la lampă.

Daria a participat la diverse workshop-uri, expoziții și vizite de documentare organizate de profesorii din departamentul său pentru a-și lărgi sfera de cunoștințe, pentru a întâlni oameni creativi și pentru a învăța de la artiști și experți în acest domeniu și din artă în general.

În 2022 a făcut practică la fabrica Tapio Prodcom unde a învățat mai multe despre etapele de producție ale obiectelor ceramice. La începutul lui 2023 a început colaborarea cu Rebeca Petrean în cadrul unui atelier de creație ceramică. Aici, cele 2 artiste produc obiecte utilitare și de design.

Puteți găsi mai multe despre creațiile ei la următoarea pagină: https://www.instagram.com/daria23rusu?igsh=MXhldndhNjR1ajR2Ng==.

Simona Cîrlugea este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, unde a urmat studiile de licență în cadrul Facultății de Arte Plastice, secția Grafică, continuându-se cu studiile masterale în același domeniu, Arte Grafice.

A participat la programul de burse de schimb Erasmus+, încheind un semestru la Universitatea de Arte din Poznan, Polonia. Pe parcursul anilor de studiu și-a dezvoltat competențe tehnice și artistice caracteristice graficii și a participat la diverse expoziții de grup.

Tehnicile cel mai des folosite în practica sa artistică sunt desenul, acuarela, colajul și tehnica mixtă. Acestea îi oferă o varietate mare în crearea lucrărilor și o mai mare mobilitate din punct de vedere al materialelor și timpului. Procesul său de lucru pornește de la o idee de bază care poate fi abordată tehnic fie riguros, după un plan prestabilit, fie implicând experimentul și urmând din aproape în aproape rezultatele acestuia către un punct final.

Puteți găsi mai multe despre creațiile ei la următoarea pagină: https://www.instagram.com/simonacirl/.

Mihaiul este un compozitor/ producător muzical născut în 1989. Discografia sa variază de la coloane sonore pentru advertising și programe TV la compoziții și producții muzicale pentru o gamă largă de artiști, muzică ambientală, până la proiecte artistice proprii.

Pe parcursul a 15 ani de activitate, a colaborat cu artiști și compozitori din Suedia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Germania, Polonia, Grecia, Italia. Începând cu anul 2014, activitatea sa principală a fost concentrată asupra propriului proiect numit Golan. În 2016, Golan semnează un contract cu casa de discuri austriacă Etage Noir și lansează primul material discografic în Europa, urmat de un turneu în Marea Britanie, Olanda, Franța, Germania, Polonia, Cehia și Belgia. Din 2016 și până în prezent, Golan a susținut peste 100 de concerte în afara României.

În toamna anului 2021, Mihaiul a conceput un nou proiect cultural în satul Viscri numit ALTA, a cărui primă ediție a avut loc la mijlocul lunii Septembrie 2022. Obiectivul acestui proiect este de a aduce împreună muzicieni din România și din afara țării într-o serie de tabere și rezidențe artistice. Studiourile muzicale și spațiile în care se vor desfășura sesiunile vor fi amenajate în locații speciale care redau cât mai precis ambianța și estetica regiunii în care se află.

Puteți găsi mai multe despre creațiile lui la următoarele pagini: https://www.instagram.com/mihaiul_/ si https://www.instagram.com/alter__acoustic/.

Octavian Angheluș (Tavi) este un artist vizual, absolvent al Universității de Arte București, departamentul Foto-Video. Principala sa zonă de interes este straight photography.

Nu intervine și nu distorsionează realitatea. Este interesat de subiecte care vizează documentarea, în special cea antropologică, situațiile ce pun în prim plan comportamentul uman în relație cu spațiul.

Puteți găsi mai multe despre creațiile lui la următoarea pagină: https://www.instagram.com/tavi_anghelus/.

Mulțumim celor 5 artiști români pentru răspunsul afirmativ la invitația noastră și ne bucurăm să îi avem alături de noi pentru acest proiect.

 

——————————
Perioada de desfășurare a proiectului “Tabăra de instruire artistică pentru copii și adolescenți” este 15 Iulie – 15 Noiembrie 2024.

Valoarea cofinanțării oferite de Administraţia Fondului Cultural Naţional este de 126,899.00 ron.

Pentru mai multe informații despre proiect și despre organizația noastră ne puteți contacta la adresa contact@albaeglesia.org sau la adresa coordonatorului de proiect, laura@albaeglesia.org.

Alba Eglesia este un ONG înființat în 1996 care are ca scop dezvoltarea sustenabilă a satelor din Transilvania prin educație. Organizația desfășoară activități și proiecte în 4 domenii cheie: educație și tineret, patrimoniu cultural și natural, sustenabilitate și dezvoltare comunitară.  


 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.